Romania ramane una dintre cele mai sarace tari din Uniunea Europeana, iar ceea ce este mai grav, 700.000 de copii traiesc in conditii de saracie extrema. Desi in ultimii 30 de ani progresul economic si mai ales conditiile de viata s-au imbunatatit pentru o mare parte a populatiei, discrepantele ne arata ca suntem inca departe de standardele unei economii dezvoltate. Preluand modelul altor state si ale unor organizatii internationale, putem identifica solutii care sa aduca o schimbare in viata celor mai multi romani.
Potrivit estimarilor, in Romania se arunca in fiecare an cel putin 5 milioane tone de mancare, mai mult decat este nevoie pentru a hrani intreaga populatie saraca din Romania.
Pentru fiecare fruct sau iaurt aruncat, impactul nu se rezuma doar la locul ocupat in groapa de gunoi, cat mai ales la toata energia risipita pentru a-l produce: teren, apa, electricitate, munca fizica, depozitarea transportul. Inmultiti aceste eforturi cu miliarde de astfel de gesturi care au loc zilnic. Dincolo de actiunile noastre care se petrec in bucatarie, pe strada sau la birou, o mare parte a risipei alimentare se petrece dincolo de cortine: in centrele de productie, pe durata transportului, in depozite, restaurante si lanturile de supermarketuri. Abundenta pe care o traim acum, si care este in mare parte rezultatul progresului tehnologic, se bazeaza insa tot mai putin pe o planificare care sa tina cont de nevoile reale din piata.
Potrivit grupului Interguvernamental responsabil la nivel European de schimbarile climatice, risipa de mancare contribuie cu pana la 10% la emisiile totale de carbon, cumuland toate sursele, precum:
- Risipa la producator
- Pe durata transportului pana la zonele de desfacere
- Magazinele si lanturile de supermarketuri
- Restaurante si hoteluri
- Gospodariile individuale
Privind mai atent la risipa alimentara din Romania, sunt cateva surse ce cantaresc destul de mult in risipa generala:
1.Obiceiurile de la petrecerile romanilor. Proprietarii de restaurante, sali de evenimente si conferinte au identificat o mare risipa in obiceiul bine inradacinat, ca la petrecerile de nunta sau botez, invitatii sa primeasca un meniu cu 3-4 feluri cu servire la farfurie. Cum majoritatea acestor evenimente au loc seara, risipa este uriasa. La un eveniment cu sute de invitati, in care ultimul fel se serveste inspre dimineata, rezulta cantitati uriase de mancare ce raman in farfurii. Prelucrarea lor ulterioara sau donarea este dificila, mai ales cand vorbim de mancare deja gatita, dar si de faptul ca majoritatea evenimentelor au loc in weekend, ceea ce ar insemna ca centrele pentru persoanele fara adapost sau pentru persoane aflate in dificultate ar avea un surplus doar in zilele de luni si marti.
Solutia pe cat de simpla, pe atat de greu de implementat: meniul buffet in care fiecare invitat se serveste strict cu ceea ce are nevoie. Reticenta organizatorilor/a invitatiilor este principalul obstacol in calea acestei solutii ceea ce se dovedeste mai degraba o problema de mentalitate.
2.In cautarea fructelor perfecte
De-a lungul timpului am fost obisnuiti sa avem in supermarket doar fructe si legume perfecte care se incadreaza intr-un tipar strict de marime, culoare si forma. Tot ce este in afara acestui tipar este respins din start, mai intai de comercianti si apoi de catre clienti. Cum natura este perfecta prin echilibrul ei si nu prin individualitati, ne aflam in fata unui obicei ce poate fi reparat. In fata acestei alegeri am incetat sa ne mai ghidam dupa gust, prospetime sau consistenta iar singurul criteriu a ramas designul perfect.
Aproximativ 30% din productie este respinsa pe baza acestui criteriu, iar milioane de tone de fructe si legume sunt transformate in ingrasamant sau pur si simplu putrezesc. In conditiile in care 70% din resursele de apa dulce sunt folosite in agricultura, iar o mare parte prin sisteme de irigatii, risipa de energie si resurse devine ingrijoratoare.
3.Fructe si legume in orice anotimp
Sezonalitatea nu mai este o problema in agricultura, de fapt in marile magazine, unde fructele nu mai sunt exotice atat timp cat sunt in raft pe toata durata anului. Daca in mod obisnuit portocalele apareau in magazine din toamna si pana la sfarsitul iernii, acum acestea pot fi gasite in orice luna, si nu doar ele. Au fost “aclimatizate” fructe si legume provenind din emisfera sudica, Asia si orientul mijlociu care sunt mereu servite proaspecte. Nimic rau pana aici, insa privind in profunzime avem si primele probleme. Transportul de la multe mii de kilometri distanta (struguri din Africa de Sud, pepeni din Brazilia etc) produc multe victime colaterale: o mare cantitate de produse care nu rezista transportului, plus intreg efortul logistic. La acestea se adauga si efectul de victima a propriului success, ca in cazul fructului de avocado care initial deservea nevoile pietei din America de Sud si cea Centrala, si care solicitat in cantitati tot mai mari in intreaga lume a dus la desfrisari, plus nevoia tot mai mare de irigatii si chiar o mafie locala ce controleaza micii producatori. Solutia nu este sa renuntam la consumul de banane sau portocale, cat mai ales in a stabili un echilibru intre ceea ce ne dorim si capacitatea naturii de a oferi, intre obiceiurile locale si globalizarea bucatariei.
4.Productia locala din surse apropiate Mai ales in contextul pandemiei, tot mai multe afaceri locale risca sa dispara sub presiunea unor branduri mai puternice care isi permit sa se finanteze. Desi reflectoarele par a fi puse mai degraba pe marile lanturi de magazine, care au facut sa dispara micile magazine de cartier, vorbim din pacate de produsele pe care le gasim in toate acestea. Cu cat ele sunt produse mai departe, contribuim la bunastarea unei alte comunitati, in timp ce la cativa kilometri de noi o fabrica de lapte risca se se inchida iar o sera de legume nu produce suficient pentru un mare lant de supermarketuri. Diversitatea care ar trebui sa fie specifica fiecare regiuni este diluata si peste tot ne lovim de aceleasi branduri si produse, incat nu este nicio diferenta daca locuiesti in estul sau in vestul tarii.
Legatura dintre productia locala si risipa alimentara este reprezentata tocmai de aceasta diversitate. Barierele de intrare pe piata a producatorilor locali au devenit tot mai mari iar aceasta se vede in optiunile de cumparare: un cumparator din Suceava gaseste doar lapte din Transilvania, pe cand un locuitor din Cluj va trebui sa se multumeasca doar cu inghetata produsa in Suceava. Comunitatea insa are puterea de a schimba acest dezechilbru, cerand si sustinand acele produse de calitate din zona sa. Astfel el va limita si revenirea la un echilbru natural: consumand un produs proaspat din zona ta elimini energia risipita pe un produs adus de la sute sau mii de kilometri departare si care a trecut prin 3 depozite inainte de a ajunge in frigiderul tau.
In concluzie
Energia consumata pentru a produce si apoi irosi mancarea poate fi reflectata si prin factorul timp. De luni pana vineri petrecem la munca in fiecare zi de la 8 pana la chiar 12 ore. O parte din veniturile obtinute din munca noastra de zi cu zi acopera nevoile noastre pentru mancare, in functie de cat castigam ele pot reprezenta: 10, 20 sau chiar 50% din venitul zilnic si deci din timpul muncit. Daca in fiecare an arunci 10% sau chiar 20% din mancarea cumparata, putem considera ca cel putin 3 ore saptamanal sunt irosite, ore care adunate se transforma in zile si care isi gasesesc sfarsitul la gunoi. Timpul devine valoros atunci cand nu il avem, si de aceea orice zi de concediu devine pretioasa, cu toate acestea el este uneori irosit de cei mai multi dintre noi doar pentru a cumpara mai mult, fara a avea neaparat nevoie. Trecerea de la agricultura traditionala la cea industrializata a facut ca cei mai multi oameni sa piarda legatura dintre a produce si a consuma, pe care cele mai multe gospodarii o aveau. Anii de experienta i-au ajutat pe oameni sa estimeze mult mai bine consumul real, iar surplusul era vandut. Astazi acest surplus se regaseste in mare parte la gunoi, sau in procentele asumate de producatori ca si pierdere.
Printre problemele actuale ale Romaniei se numara si dezechilibrul major intre cantitatea de alimentate importate si cele exportate. Desi avem toate ingredientele pentru a deveni un producator de referinta la nivel European, decalajele sunt inca mari. In drumul spre aceste obiective Romania are sansa de a deveni un model al productiei sustenabile, in care nevoile umane sunt masurate si echilibrate prin produse ecologice care chiar daca sunt imperfecte vizual ofera cu mult mai multe beneficii. Avem astfel sansa de a urma un model nou, diferit de cel in care sa urmam greselile productiei industriale puternic subventionate, doar pentru a avea o cota de piata si sa devenim lideri ai productiei ecologice orientate pe diversitate si calitate.
Surse: